Lucian Georgescu, oaspete de onoare la PROCULT Festival

“Tatăl Fantomă”, lungmetrajul de debut al lui Lucian Georgescu, difuzat în premieră în Italia în cadrul festivalului de film, a fost aplaudat îndelung şi primit foarte bine de publicul prezent în sala arhiplină. Regizorul a fost prezent la proiecţie şi apoi a răspuns la întrebări şi a dialogat cu spectatorii români şi italieni curiosi să afle mai multe despre subiect.

Lucian Georgescu, Tatăl Fantomă este primul film în calitate de regizor. Cum a fost trecerea de la scenaristică şi producţie la regie?

Acest film este un proiect mai vechi, pe care l-am început ca scenarist şi producător, şi trebuia să fie regizat de regretatul Ovidiu Bose Paştină. Am încercat apoi să găsesc un alt regizor, însă presat de timp şi obligaţii de producţie, şi pentru că era o poveste personală, am decis să-l fac eu. Nu eşti pregătit niciodată să regizezi un film, dar dat fiind că nu am găsit un regizor care să interpreteze textul aşa cum era în viziunea mea şi ştiind ca în orice scenarist zace un regizor, am procedat la realizarea lui.

Cum s-a născut subiectul filmului?

Tatal Fantomă se datorează prietenilor Marcel Iureş şi Berry Gifford, pe care i-am întâlnit la Cluj la un festival de film, unde făceam un seminar de scenaristică. Gifford revenise în România în interes personal, fiind descendent dintr-o familie bucovineană care a emigrat înainte de război în Statele Unite. E o poveste romanţată a vieţii lui Berry, un cunoscut prozator considerat de nişă, unul dintre cei atinşi de geniu care înca sunt activi. Ne-am inspirat din prefaţa cărţii sale, un personaj care pleacă în căutarea familiei emigrate. Am filmat pe pelicula 35 mm, imaginea şi muzica sunt importante, e un film de construcţie, care se petrece pe drum în multe locaţii. Am parcurs mult timp să-l finanţăm şi să-l punem pe picioare, iar acest lucru a fost posibil unei grupări de prieteni.

Ce legătură au prietenii cu acest film?

În Europa facem film cu şi pentru prieteni, mă refer la marea pasiune şi prietenie pe care o punem în ceea ce facem şi în felul în care ne arătăm filmele către lume. Pentru că nu suntem o industrie, suntem încă într-o fază artizanală a producţiei cinematografice. Asa cum facea cinematografia italiană în anii 50-60. Tatal Fantomă este pentru acei prieteni pe care nu i-am cunoscut încă, acei 50.000 oameni cărora filmul meu le-ar plăcea, pentru că intră în sintonie cu sufletul meu în sensul de cădură şi suflet al poveştii. Filmul meu este foarte popular. Faptul că tu creezi pentru un anumit tip de public înseamnă că intri cu ei pe o anumită lungime sentimentală.

Tatal Fantomă, faţă de filmele noului val românesc, nu arată prea mult faţa României. De ce?

Depinde de ce lentilă pui la aparat și ce vrei să arăţi în afară. Toate operele noului val sunt considerate în America filme de nişă, de artă. Al meu nu este de artă. Eu am un alt fel de a vedea lucrurile, o altă tipologie, nu sunt un ficţionar, nu sunt un neorealist şi nici un documentarist. Iar faptul că e vorbit în 60-70% în engleză a ajutat la distribuirea lui în America, dar nu în Europa.